Prima Casa

Cum se construieste o locuinta prin Prima Casa 2010?

Constructia unei locuinte prin programul Prima Casa implica o procedura destul de laborioasa. Pe langa avansul minim solicitat la credit, clientii trebuie sa dispuna de sume de bani suplimentare pentru a achita taxele notariale, costurile cu obtinerea autorizatiilor necesare si eventualele cheltuieli neprevazute la lucrarile de constructie.
detalii despre » Cum se construieste o locuinta prin Prima Casa 2010?


Află care sunt actele de care ai nevoie pentru dosarul Prima Casă

In ipoteza in care ai gasit locuinta asupra careia te-ai decis, ai aflat si care este banca la care vrei sa apelezi pentru a te ajuta sa o achizitionezi,  trebuie sa stii care sunt actele de care ai nevoie pentru a pregati dosarul de finantare Acesta se depune la sediul bancii pe care ai ales-o, si contine: Declaraţie pe propria răspundere , autentificată la notar, potrivit căreia solicitantul nu deţine în proprietate o locuinţă, nici individual, nici în comun, cu soţul/soţia sau alte persoane şi nu are în derulare în credit ipotecar. Cerere de credit completată şi semnată de către toţi participanţii cu venituri (Documente de identitate (carte de identitate, buletin) Documente de venit Documente referitoare la obiectul creditului (acte de proprietate, carte funciară, actele de identitate ale actualilor proprietari ai imobilului care urmează să fie achiziţionat - copii) Documente de justificare a aportului propriu Raport de evaluare a imobilului adus în garanţie, întocmit de un evaluator agreat de bancă Documente necesare întocmirii dosarului de credit: Actul de identitate al solicitantului, inclusiv soţ/soţie sau codebitori in original si copie Certificat de căsătorie - dacă este cazul , in original si copie Adeverinţă de venit de la compania angajatoare pe baza formularului pus la dispoziţie de bancă (în original) - emisă cu maxim 30 zile calendaristice înaintea depunerii dosarului Carte de muncă -in copie , pe care sa scrie "Conform cu originalul", semnătura şi ştampila persoanei care semnează, sau Contractul individual de muncă, inclusiv actele adiţionale ale acestuia, in copie Cumparatorii trebuie sa stie ca in plus, cheltuielile suplimentare aferente creditului sunt: taxe notariale, onorariu, TVA, ipoteca.
detalii despre » Află care sunt actele de care ai nevoie pentru dosarul Prima Casă


Prima Casa - Conditionari si Eligibilitate

Achizitie Imobil Finalizat * la data intrarii in vigoare a OUG nr. 60/2009 nu detin in proprietate o locuinta, individual sau in comun, impreuna cu sotii lor sau cu alte persoane, indiferent de modul in care a fost dobandita si nici nu au in derulare un credit ipotecar.
detalii despre » Prima Casa - Conditionari si Eligibilitate


Programul Prima Casa poate fi extins si la constructia de locuinte

Programul "Prima Casa" ar putea fi modificat, pentru sustinerea constructiei de locuinte, nu doar pentru achizitii, mai ales ca exista un plafon de aproape jumatate de miliard de euro neutilizat, a spus Sebastian Vladescu dupa audierea din Parlament pentru preluarea functiei de ministru de Finante, potrivit Mediafax. sursa:www.
detalii despre » Programul Prima Casa poate fi extins si la constructia de locuinte


Prima Casă nu te lasă să construieşti în regie proprie

Majoritatea vizitatorilor IMOPEDIA se intreaba daca pot beneficia prin programul Prima Casa de un credit obtinut in vederea construirii unei case. Prima Casa nu te lasa sa construiesti in regie proprie Trebuie stiut ca intr-adevar HG 717/2009 include ca si beneficiari pentru acest program si pe cei care doresc sa achizitioneze o constructie la rosu" sau care urmeaza a fi construita insa ATENTIE! nu este posibila constructia acesteia in regie proprie.
detalii despre » Prima Casă nu te lasă să construieşti în regie proprie


Ai bugetul necesar pentru PRIMA CASĂ 2::2010?

Pentru a cumpăra o locuinţă prin programul "Prima casă 2"aveţi nevoie de: * Avans de 5% din valoarea locuinţei, dacă preţul acesteia este mai mic sau egal cu 60. 000 de euro, in cazul locuintelor vechi, sau 75.
detalii despre » Ai bugetul necesar pentru PRIMA CASĂ 2::2010?


Alege-ţi BANCA care să te ajute să cumperi PRIMA CASĂ 2::2010

În versiunea a doua Prima Casa, s-au înscris: BCR, BRD, Banca Transilvania, Alpha Bank, Raiffeisen Bank, ATE Bank, Garanti Bank, Millennium Bank, Volksbank Bank, OTP Bank, Emporiki Bank, Bank Leumi, Credit Europe Bank, CEC Bank, Bancpost, UniCredit Tiriac Bank, Piraeus Bank, Banca Românească, Intesa Sanpaolo Bank, Carpatica Romanian International Bank. BCR, BRD şi Banca Transilvania, instituţii de credit cu cea mai mare expunere pe Prima Casa 1, vor continua să aibă cele mai mari subscrieri în noul program.
detalii despre » Alege-ţi BANCA care să te ajute să cumperi PRIMA CASĂ 2::2010


Ce locuinţe îţi poţi achiziţiona prin programul PRIMA CASĂ 2::2010?

Programul Prima Casă 2 permite românilor: 1. Să cumpere: * locuinţe existente, noi sau vechi * locuinţe "la roşu", aflate încă în construcţie 2.
detalii despre » Ce locuinţe îţi poţi achiziţiona prin programul PRIMA CASĂ 2::2010?


Ştii care sunt paşii pe care trebuie să-i parcurgi pentru a beneficia de PRIMA CASĂ 2::2010?

Pentru a beneficia de programul "Prima Casă 2" trebuie sa tii cont de urmatoarele 7 etape: * Depunerea cererii de finanţare * Analiza eligibilităţii, conform normelor bancare * Solicitarea garanţiei la Fondul de Garantare * Analiza solicitării garanţiei la Fondul de Garantare * Acordarea garanţiei către bancă de către Fondul de Garantare * Aprobarea dosarului clientului * Înscrierea ipotecii, de către bancă, pe numele statului. .
detalii despre » Ştii care sunt paşii pe care trebuie să-i parcurgi pentru a beneficia de PRIMA CASĂ 2::2010?


Ştii care sunt paşii pe care trebuie să-i parcurgi pentru a beneficia de PRIMA CASĂ 2::2010?

Pentru a beneficia de programul "Prima Casă 2" trebuie sa tii cont de urmatoarele 7 etape: * Depunerea cererii de finanţare * Analiza eligibilităţii, conform normelor bancare * Solicitarea garanţiei la Fondul de Garantare * Analiza solicitării garanţiei la Fondul de Garantare * Acordarea garanţiei către bancă de către Fondul de Garantare * Aprobarea dosarului clientului * Înscrierea ipotecii, de către bancă, pe numele statului. .
detalii despre » Ştii care sunt paşii pe care trebuie să-i parcurgi pentru a beneficia de PRIMA CASĂ 2::2010?


Pagini(2): Prima 1 2 » Ultima